Răducioiu, în Top Ten-ul conflictelor jucător-manager

Englezii de la Mirror au făcut un clasament al celor mai dificile coabitări între fotbaliști și oamenii de pe bancă. Fără a dori să fim ironici, Radu al nostru se află într-o companie selectă, Shearer, Romario sau Beckham fiind printre cei mai cunoscuți. Atenție, faptul că-l aveai ca principal inamic pe propriul antrenor, nu însemna neapărat că trebuie să faci tușa sau să părăsești clubul.

1) Graeme Souness – Craig Bellamy

Veșnic plângăciosul Bellamy are un background de invidiat în ceea ce privește disputele sau scandalurile, chiar bătăile cu mulți dintre foștii săi coechipieri. Dar, cel mai prost pentru el s-a încheiat cearta cu Graeme Souness, la Newcastle. În 2005, acesta i-a cerut să treacă pe partea dreaptă, dar Bellamy a refuzat categoric. Mai mult, i-a cerut să nu mai insiste, altfel va simula o accidentare… A fost schimbat imediat și amendat cu 80.000 de lire sterline. A mai făcut o boacănă pe aeroportul din Newcastle când, enervat de faptul că "secundul" John Carver i-a interzis să bea o bere, a pus mâna pe un scaun și l-a aruncat spre acesta din urmă. Ratându-l la limită, spun martori oculari.

2) Mick McCarthy – Roy Keane

Irlandezul lui Manchester nu prea a fost de acord să se antreneze după ce zburase 17 ore de la Dublin până în Japonia, cu ocazia turneului final al Cupei Mondiale din Japonia, dar n-a avut ce face. S-a echipat, dar ajuns la locul cu pricina a pretins că e obosit și că vrea să tragă un pui de somn. Selecționerul s-a răstit la el, iar mijlocașul defensiv s-a enervat și a plecat la aeroport, spunând că se întoarce acasă. A rămas până la urmă, însuși managerul său de la Manchester rugându-l să revină la sentimente mai bune față de selecționerul Mick McCarthy. Pacea a durat două zile, la un moment dat lui Roy i-a sărit țandăra de-a binelea și i-a aruncat lui McCarthy: "N-am auzit de tine ca jucător, ești zero barat ca antrenor și un om de nimic. Cât despre Cupa Mondială, nu ai decât să ți-o vâri undeva!" După care, a plecat. Și dus a fost. Nu s-a oprit pâna la Londra.

3) Sir Alex Ferguson – David Beckham

Cearta lui David cu Sir Alex a fost principalul motiv pentru care Beckham a plecat de pe Old Trafford în 2003. Din câte se pare, Ferguson nu vedea cu ochi buni stilul american de viață și tensiunile dintre ei erau de notorietate, gheata pe care i-a aruncat-o în față în vestiar fiind doar finalul previzibil. Beckham i-a spus clar că dacă nu-și cere scuze public, va părăsi pe Manchester. După ce a dat din umeri, managerul i-a aruncat medicului peste umăr: "Du-te la ăla și pune-i un rahat de plasture!"

4) Trevor Francis – Martin Allen

Totul a început în momentul în care managerul lui Queen’s Park Rangers l-a amenințat pe Allen că îl va amenda dacă pleacă la spital să fie lângă soția sa, care urma să nască. Cum jucătorul a considerat că familia e mai importantă a plecat oricum, iar Francis a scăpat niște cuvinte nu tocmai ortodoxe la adresa sa și care au ajuns prin paginile ziarelor. Drept urmare, omul a plecat definitiv și s-a dus glonț la West Ham.

5) Brian Clough – Justin Fashanu

Totul a început în momentul în care Clough, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului, a auzit că jucătorul său, primul fotbalist de culoare care a atins salariul de un milion de lire sterline anual, frecventează cluburi gay. Drept pentru care, l-a scos din echipă, introducându-l când și când, și pretinzând că forma sa nu îl satisface. La un antrenament s-a apucat să pună întrebări jucătorului. "Unde te duci atunci când vrei să-ti cumperi pâine? Păi, la brutărie. Dar dacă vrei carne? La măcelărie, desigur. Bravo, atunci ce cumperi de la barul ăla de poponari nespălați?" Trebuie spus că Fashanu avea să se sinucidă, câțiva ani mai târziu, fiind hărțuit și mereu arătat cu degetul doar pentru ca era homosexual. Evident, dacă acea discuție ar fi avut loc în prezent, 30 de ani mai târziu, Brian Clough nu s-ar fi simțit prea bine.

6) Harry Redknapp – Florin Răducioiu

Conflictul a început în momentul în care românul s-a apucat de shopping într-o zi în care "ciocănarii" aveau meci. Sigur, mai era ceva vreme până la primul fluier al arbitrului, dar Redknapp a considerat că nu prea e în regulă să mergi cu nevasta la cumpărături în loc să te odihnești sau să te concentrezi asupra partidei. În ciuda apelurilor făcute de blondul atacant, fie prin presă, fie prin cunoscuți, fie prin viu grai, nimeni și nimic nu l-a mai putut îmbuna pe D-l Harry. Până în momentul despărțirii de gazonul de pe Upton Park, nu multă vreme după momentul respectiv, fostul jucător al lui AC Milan a mai prins doar câteva minute pe teren, în rest încălzindu-se degeaba sau luând loc pe banca de rezerve.

7) John Toshack – Robbie Savage

Robbie Savage citise "Cum să-ți faci noi prieteni", o carte de succes în Marea Britanie acum niște ani, chiar el a recunoscut asta. Nu a înțeles prea mare lucru din ea, altfel nu s-ar fi apucat să critice numirea lui John Toshack în postul de selecționer al Țării Galilor și să spună că îl prefera pe Hughes. Asta. încă înainte de a da ochii cu proaspătul ales al federației de la Cardiff. Toshack l-a chemat, totuși, dar după două meciuri, Savage (un tip extrem de violent în engleză nn) a declarat că "acest Toshack ne-a făcut să arătăm ca o bandă de idioți de care râde toata Europa." De data asta, i-a fost fatal. Nu a mai fost niciodată chemat să apere "dragonii", simbolul național galez.

8) Glenn Roeder – Paulo Di Canio

"Echipa este mai importantă decât Paolo di Canio", a aruncat Roeder, managerul lui West Ham după ce italianul criticase deschis metodele sale de antrenament. După ce a lipsit la două antrenamente a declarat că "a avut… gaze." A urmat comunicatul lui Glenn Roeder care anunța că Di Canio nu mai are loc în vestiar. Și s-a ținut de cuvânt, italianul nemaiprinzând primul "11" până la plecarea lui Roeder, de la "ciocănari", la sfârșitul sezonului 2002/2003.

9) Luiz Felipe Scolari – Romario

Genialul jucător s-a apucat să flirteze cu o stewardeză chiar în avionul cu care lotul carioca se deplasa în vederea susținerii unui meci capital pentru calificarea la CM 2002, lucru nu tocmai agreat de Scolari. Drept pentru care l-a anunțat că nu mai face parte din lot. Pe urmă, l-a sărit din schemă și pentru turneul final. Pe care, de altfel, și-a adjudecat-o Brazilia.

10) Ruud Gullit – Alan Shearer

Gullit nu l-a plăcut niciodată pe Golden Boy, dar sentimentul a fost reciproc. După ce a fost ținut pe tușă într-un meci contra rivalilor eterni de la Sunderland, Shearer a izbucnit și a declarat că "Ruud este un nesimțit și că îi pare rău că l-a admirat atât de mult pe vremea când acesta îmbrăca tricoul lui AC Milan." În replică, olandezul a spus că "Alan e o mediocritate și nu a vrut să joace pentru că eram EU antrenor. Este un jucător supraevaluat, cam de 10 ori cât face el ca om și ca fotbalist. Cel mai umflat jucător din lume!"

Publicat: 31 01. 2009, 14:33
Actualizat: 31 01. 2009, 14:33