Rafa Benitez se apără de critici folosindu-se de meciul cu Steaua:** ‘Trebuie să fiți echilibrați’
După o serie de rezultate bune, Chelsea s-a împiedicat în campionat, în deplasarea de pe terenului lui Southampton, scor 1-0 pentru gazde. A fost momentul în care criticii lui Rafa Benitez l-au luat din nou la țintă pe antrenorul spaniol.
Între timp, Chelsea a reușit să treacă de United în Cupa Angliei, dar Rafa Benitez a ținut să plătească polițele celor care l-au pus din nou la zid. Fostul tehnician al lui Liverpool susține că toată lumea a fost fericită când Chelsea a reușit să o elimine pe Steaua din Europa League sau când a revenit de la 2-0 cu United, însă aceeși oameni nu pot înțelege condițiile în care a pierdut la Southampton.
Benitez se plânge că a fost nevoit să joace două partide în două zile, deși lotul pe care-l are la dispoziție nu poate face față unui asemenea ritm.
„Înainte de pauza internațională am jucat cu United, Steaua și West Ham. Am fost cei mai buni din lume. Am pierdut cu Southampton și acum suntem cei mai slabi din lume. Trebuie să fiți echilibrați. Am avut doar 48 de ore între două meciuri și n-am un lot foarte numeros. Am fost nevoiți să abordăm altfel partida cu Southampton pentru că au fost alți jucători pe teren”, a declarat Rafa Benitez, conform Ahram Online.