Răfuiala cu iz interlop în Franța!** Un fost internațional francez, inculpat pentru tentativă de omor
Fostul internațional francez Tony Vairelles și trei frați ai săi au fost inculpați, marți seară, pentru tenativă de asasinat și plasați în deteține provizorie, după un incident la ieșirea dintr-o discotecă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, informează AFP.
Ei sunt bănuiți că ar fi tras focuri de armă, soldate cu trei răniți, în estul Franței, lucru dezmințit de cei trei bărbați. Dacă sunt găsiți vinovați, cei patru frați riscă închisoarea pe viață.
Potrivit procurorului din Nancy, Raymond Morey, Jimmy și Giovan Vairelles se aflau într-o discotecă din Essey-lès-Nancy, sâmbătă seară, când au fost dați afară deoarece au consumat băuturi alcoolice pe ringul de dans.
„A urmat o altercație și cei doi tineri au revenit cu o bâtă de baseball și un lanț pentru câini. Agenții de ordine din discotecă au blocat intarea și a existat o bătaie”, a anunțat procurorul într-o conferință de presă.
Cei doi i-au sunat apoi pe frații lor mai mari, Fabrice și Tony, care au venit la locul faptelor.
Paznicii au afirmat că cei patru frați au tras cu trei arme de foc. Trei paznici au fost răniți: unul la mână în timp ce-și proteja fața, un altul la coapsă, iar al treilea lângă coloana vertebrală. Ultimii doi se află în spital.
Cei patru frați Vairelles au fost reținuți duminică. Ei au negat că ar fi folosit arme, însă au afirmat că în timpul incidentului au auzit mai multe împușcături.
Născut la Nancy unde și-a început cariera, Tony Vairelles a fost selecționat de opt ori în naționala Franței, în perioada 1998 – 2000.
Vairelles nu s-a retras încă din activitate: el a fost în probe la un club belgian (Bleid Gaume) în urmă cu zece zile, în compania fratelui său Giovan.
Sursa: Mediafax