Cotidianul britanic The Sun anunță că Real Madrid pregătește cea mai puternică campanie de achiziții din istoria fotbalului, după ce FIFA le-a impus „galaticilor” o interdicție la transferuri pentru următoarele două perioade de transferuri. Conform sursei citate, Realul speră să obțină o „suspendare temporară a interdicției” din partea TAS, cât timp se va judeca recursul depus de madrileni. Astfel, interdicția propriu-zisă ar intra în vigoare abia din iarna lui 2017, iar Realul ar putea să-și întărească echipa în vara lui 2016.
Cinci nume grele pentru „noul Real”! Englezii susțin că Realul țintește cinci nume uriașe din lumea fotbalului, printre care trei dintre cei mai importanți jucători din Premier League: Eden Hazard (Chelsea), Kun Aguero (Manchester City) și David De Gea (Manchester United). Pe lângă cei trei, Zidane îi mai vrea pe Paul Pogba (Juventus) și Robert Lewandowski (Bayern Munchen).
Banii nu vor fi o problemă pentru Real, în condițiile în care galacticii nu vor mai putea cheltui nimic până în vara lui 2017 inclusiv. În plus, gruparea de pe Bernabeu se va despărți foarte probabil de Cristiano Ronaldo, al cărui transfer va aduce în conturile clubului aproximativ 100 de milioane de euro.
Peste 330 de milioane de euro pun la bătaie madrilenii, aproximativ o treime din această sumă fiind destinată aducerii lui Eden Hazard, de la Chelsea. Belgianul de 24 de ani e considerat principala țintă a lui Zidane în vară, iar mijlocașul ar fi încâtat ca transferul să se realizeze. Tot în jurul a 100 de milioane de euro vor trebui să plătească spaniolii pentru aducerea lui Pogba de la Juventus, în timp ce portarul David De Gea (Manchester United) va costa „doar” 40 de milioane de euro.
În discuție mai sunt și aducerile atacanților Kun Aguero și Robert Lewandowski, însă englezii susțin că foarte probabil jucătorul lui Bayern va fi luat în calcul doar dacă Realul nu se va înțelege cu Manchester City pentru aducerea argentinianului.
Cum ar arăta Realul, dacă toți cei 5 jucători doriți de Zidane ar ajunge la Madrid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER