Raiul pe pământ…chinezesc.”5.000 de dolari dacă intram o secundă. Salariile erau fabuloase”. Povestea atacantului român care a simțit pe propria-i piele dărnicia patronilor de la capătul lumii
Sabin Ilie (43 de ani) a fost un atacant cu un CV impresionant. A jucat pentru Dinamo, Steaua și Rapid în România, dar a făcut și în afara granițelor o figură frumoasă. Valencia, Energie Cottbus sau Fenerbahce sunt doar câteva dintre experiențe internaționale. A rămas în mintea suporterilor prin tenacitatea din fața porții.
În 2005 a părăsit continentul și a preferat o experiență nouă, în Asia. A semnat cu CC Yatai, ademenit fiind de grămada de bani pusă în față de excentricii patroni chinezi. Nu a rezistat prea mult. După un an și jumătate a revenit în Europa, dar experiența din celălalt capăt al lumii și-a pus amprenta asupra sa. A fost fascinat de dărnicia patronilor care făceau totul, încă de pe atunci, să le îndeplinească plăcerile străinilor.
„Aveam un salariu fabulos. Câștigam în 7 ani la Rapid, cât câștigam acolo într-un singur an. Cât se câștiga? Pe vremea aia aveam un salariu foarte bun, prime de joc de 5.000 de dolari dacă intram o secundă în teren, aveam prime la goluri. Salariile erau fabuloase!„, a declarat Sabin Ilie pentru TelekomSport.
Cea mai importantă performanță la nivel individual a fost bifată în tricoul Stelei. A primit titlul de golgeter în sezonul 1996-1997 al Diviziei A, cu 31 de reușite.