Rangers a învins Celtic în derby-ul „Old Firm”, scor 1-0, în etapa cu numărul 21 din prima ligă a Scoției. Este primul succes al „ursuleților de pluș”, după o pauză de șase ani. Dorin Goian a fost pe teren ultima oară când Rangers a învins Celtic. De asemenea, Rangers a pus capăt unei serii de zece meciuri fără victorie, în campionat, în fața rivalilor din Glasgow.
Unicul gol al partidei de pe „Ibrox” a fost marcat în minutul 30, de Ryan Jack. Kent a pătruns în careu din flancul stâng, a scos la 12 metri, iar Jack a pus latul pentru 1-0. Mingea a trecut printre picioarele lui Scott Brown și s-a oprit în poarta apărată de Gordon. Mijlocașul lui Celtic a deviat ușor balonul, iar Gordon nu a mai putut face nimic. Rangers a controlat partida și a oferit cea mai solidă performanță din acest sezon, astfel că victoria e cât se poate de meritată.
De menționat faptul că antrenorul lui Celtic, Brandon Rodgers, a fost tehnicianul lui Liverpool în trecut și l-a avut sub comanda sa pe Steven Gerrard.
Video cu golul marcat de Rangers
În urma acestui rezultat, Rangers a egalat-o pe Celtic în fruntea clasamentului. Cele două rivale au câte 42 de puncte în acest moment. Kilmarnock completează podiumul, cu 38 de puncte. Celtic are însă un meci în minus.
Steven Gerrard is the first Rangers manager to beat Celtic since Brendan Rodgers took charge of the club. The Apprentice becomes the Master. 🎓 pic.twitter.com/7u3mT1X8n2 — Squawka Football (@Squawka) 29 decembrie 2018
Steven Gerrard is the first Rangers manager to beat Celtic since Brendan Rodgers took charge of the club.
The Apprentice becomes the Master. 🎓 pic.twitter.com/7u3mT1X8n2
— Squawka Football (@Squawka) 29 decembrie 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER