Ranieri e în „vârful lumii”, la 20 de luni după ce Pițurcă îi transforma în coșmar debutul la naționala Greciei! Drumul de la „cea mai nefericită alegere de antrenor” la lider detașat al Angliei
Septembrie 2014. Italianul Claudio Ranieri își începea mandatul ca selecționer al Greciei dezastruos, cu o înfrângere pe teren propriu suferită în fața României, scor 0-1, în debutul preliminariilor pentru Euro 2016. Un rezultat prin care Grecia își pierdea statutul de favorită la calificare și ce îi făcea deja pe oficialii federației elene să se întrebe dacă au procedat corect numind un tehnician ce nu mai avusese vreun rezultat notabil de peste un deceniu. Două luni mai târziu, Ranieri era demis, după alte trei meciuri fără victorie (inclusiv o înfrângere umilitoare cu Insulele Feroe). Ranieri era numit de federația greacă „cea mai neinspirată alegere de antrenor” și cariera sa părea încheiată, la 63 de ani.
Iulie 2015. Ranieri mai primea o șansă, după șapte luni petrecute pe bară și era numit înlocuitor al lui Nigel Pearson la Leicester City, o formație care abia se salvase de la retrogradare în sezonul precendent și avea același obiectiv și în acest sezon. O decizie considerată atunci dezastruoasă inclusiv de fanii lui Leicester, care nu credeau că echipa se poate salva având pe bancă un tehnician „depășit”. La pariuri, Ranieri era favorit să fie primul tehnician din Premier League demis în actualul sezon, iar Leicester cotată cu șanse minime să mai realizeze „minunea” salvării.
16 echipe a antrenat Ranieri în cei peste 30 de ani de carieră ca antrenor
Aprilie 2016. 10 luni mai târziu, Leicester e lider în Premier League, cu un avans de șapte puncte față de a doua clasată, Tottenham. Obiectivul salvării de la retrogradare a fost îndeplinit matematic puțin după jumătatea sezonului, iar echipa e deja calficată în Champions League și mai are nevoie de o singură victorie pentru a-și asigura primul titlu din istorie. Și numele de care se leagă aceste performanțe este cel al italianului Claudio Ranieri. O nouă dovadă că în fotbal orice e posibil și niciun „verdict” nu poate fi considerat final.
5.000 era cota că Leciester va deveni campioană în acest sezon din Premier League
Cum a transformat-o însă Ranieri pe micuța Leicester într-o formație de temut în Anglia?
- Curajos, Ranieri le-a dat încredere unor jucători cu potențial imens, dar care nu erau obișnuiți să se lupte pentru țeluri importante, iar în timp a reușit să transforme o echipă nevoită să înscrie multe goluri pentru a fi sigură de o victorie (Leicester a încasat 17 goluri în primele 9 etape ale sezonului), într-o forță defensivă demnă de o campioană (Leicester are 7 victorii la 0 în ultimele 9 partide).
- Inspirat, italianul a mizat pe puțin cunoscutul N’Golo Kante și l-a transformat pe închizătorul francez în „motorul” echipei, în fața mult mai experimentatului Gokhan Inler, care venise la Leicester după ce jucase la vârf în Serie A, pentru Udinese sau Napoli.
- Norocos, Ranieri a beneficiat de o serie de jucători care au prin simultan cea mai bună formă a carierei. Vardy, Mahrez, Kante sau Drinkwater sunt toți jucători trecuți de 25 de ani, care au explodat abia în acest sezon și acum sunt priviți drept vedete ale fotbalului. În plus, Leicester a fost ferită de accidentări grave și Ranieri a putut folosi aproape meci de meci 11-le tip. Într-un campionat în care echipele sunt măcinate de accidentări și își pierd vedetele luni întregi, Leicester s-a confruntat doar cu probleme minore din acest punct de vedere.
- Ranieri a știut să-și apropie jucătorii experimentați ai echipei – Wes Morgan, Robet Huth sau Kasper Schmeichel -, le-a dat putere deplină în vestiar, preferând să-i lase pe aceștia să joace rolul „polițiștilor”, iar el să se concentreze pe jocul echipei.
- Abil, Ranieri a știut să gestioneze presiunea media în momentele în care toată lumea aștepta ca Leicester să cedeze în fața echipelor obișnuite să lupte an de an pentru trofee.