Scottish Championship, a doua ligă, are toate șansele să devină în acest sezon la fel de interesantă ca prima scenă a fotbalului scoțian. Cu echipe de mare tradiție la start – Rangers, Hibernian sau Hearts -, există toate premisele pentru un spectacol total.
Iar startul de stagiune a fost unul cum nu se poate mai bun din acest punct de vedere, în partida dintre Hibernian și Livingston marcându-se un gol cum rar se vede pe un teren de fotbal. Hibernian s-a impus cu 2-1, grație a două reușite bifate în primele 20 de minute. Dacă scorul a fost deschis de Farid El Alagui, firesc, având în vedere că în fișa postului stă scrisă poziția „atacant”, gazdele și-au mărit avantajul prin reușita portarului Mark Oxley. Englezul, la primul său meci pentru Hibernian, a degajat puternic, iar traiectoria l-a păcălit pe Darren Jamieson, omologul său din poarta adversă.
Vezi mai jos reușita
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER