Răscoală la City!** Jucătorii cer demiterea lui Mancini

Ultimele rezultate înregistrate în Premier League de cei de la
City au creat un val de nemulțumiri atât în rândul fanilor, dar și
în rândul jucătorilor plătiți regește de șeicii care dețin
clubul.

Aflați pe locul patru în clasament, la opt puncte de liderul
Chelsea, jucătorii susțin că principala vină o are tehnicianul
Roberto Mancini, care ar trebui demis.

City a suferit un șoc sâmbătă când a pierdut pe terenul celor de la
Wolverhampton, scor 2-1, Emmanuel Adebayor având un schimb mai dur
de replici cu coechipierul său, Vincent Kompany. Jucătorii nu cred
că echipa are șanse la titlu atâta timp cât italianul va râmâne la
City.

„Niciun jucător din vestiar nu are timp să asculte
indicațiile lui Mancini. În acel loc este un adevărat
dezastru
„, a spus o sursă din interiorul clubului pentru
The Sun.

„Sunt momente când Mancini încearcă să fie un om dur, dar
nimeni nu îl ia în seamă. Spiritul echipei se destramă deoarece nu
există pic de respect pentru manager, iar unii dintre jucători
încearcă să ghicească când tehnicianul ar putea să plece. Ei nu se
gândesc la cine ar putea să-l înlocuiască, doresc doar ca Mancini
să fie dat afară.”
, a mai precizat aceeași sursă pentru
cotidianul citat.

Publicat: 01 11. 2010, 12:40
Actualizat: 01 11. 2010, 12:42