Răspuns final din partea lui James Rodriguez! Decizia luată de mijlocașul columbian în privința revenirii la Real Madrid: „Clubul și fanii mă iubesc”
James Rodriguez (27 de ani) a petrecut deja unul dintre cele două sezoane la Bayern, echipa care l-a împrumutat de la Real Madrid pentru 13 milioane de euro. După un sezon „spectaculos” petrecut în Bundesliga, presa iberică a speculat faptul că mijlocașul columbian s-ar putea întoarce la Real Madrid, însă James a declarat pentru The Suso Show că nu are de gând să plece din Bavaria înainte de finalizarea împrumutului.
„În prezent mă aflu aici și am avut un prim sezon spectaculos, așa că sunt foarte fericit acolo. Simt că atât clubul, cât și fanii mă iubesc foarte mult”, a declarat starul de 27 de ani pentru emisiunea columbiană The Suso Show.
Karl-Heinz Rummenigge, executivul lui Bayern Munchen a declarat că tânărul columbian va rămâne și în acest sezon în Bundesliga.
„Multe zvonuri venite din Spania nu sunt adevărate. Contractul jucătorului este bine-cunsocut de toată lumea. James va juca pentru noi cu siguranță în acest sezon și mă aștept să joace pentru Bayern și după”, a declarat Rummenigge, potrivit ESPN.
Bavarezii pot folosi clauza de cumpărare din contract după terminarea împrumutului și îl pot adăuga în lot permanent pe starul columbian pentru 42 de milioane de euro.
În primul sezon petrecut la Bayern Munchen, James Rodriguez a jucat 39 de partide în care a marcat opt goluri și a pasat decisiv de 14 ori.
articol scris de Mihai-Cristian Ioniță