Răspunsul lui Ciprian Marica pentru Mircea Lucescu: „Am discutat”
Mircea Lucescu spune că Marica a greșit atunci când a ales să plece de la Șahtior: „Nu era pregătit”. Il Luce îi face o ofertă atacantului și spune că îl așteaptă la Donețk dacă acesta nu își va găsi echipă. Marica s-a despărțit de Schalke și este în căutarea unei soluții. Atacantul naționalei recunoaște că a vorbit cu Mircea Lucescu, dar crede că nu este cazul să revină în Ucraina.
„Sunt oarecum liber, îmi expiră contractul cu Schalke, există o opțiune, dar nu mi-am luat la revedere de la echipă și de la suporteri. Nu m-am hotărît, decizia îmi aparține în totalitate, sper să fiu mai inspirat de această dată. Sunt în vacanță, n-am avut timp să iau decizii”, a declarat Marica la Dolce Sport.
Marica recunoaște discuția cu Lucescu: „Și-a exprimat intenția să mă aibă la echipă”
„Am avut o discuție cu Mircea Lucescu, și-a exprimat intenția să mă aibă la echipă, mă gândesc, nu vreau să mai iau decizii pripite. Fotbalul german e plăcut, se joacă, e agresiv, nu tacticizat, se marchează foarte multe goluri. La nivelul ăsta trebuie să ai și noroc, să ai un antrenor care să te susțină. De câte ori nu mi s-a întâmplat să fiu titular, să marchez, iar etapa viitoare să fiu pe bancă…”, a mai spus Marica
Atacantul îi spune însă pas lui Lucescu: „Poate ne întâlnim la un club mai mare”
„Văd că se creează un subiect, nea Mircea face mereu declarații. Am plecat de la Șahtior pentru că m-am afirmat. Am un concurent precum Huntelaar, mi-am asumat lucrul acesta, să mă întrec cu cei mai buni. Atâta timp cât am fost folosit, am încercat să-mi fac treaba. Eu cu domnul Mircea Lucescu nu am vorbit nimic despre bani. Am avut într-adevăr o discuție cu dânsul despre o revenire la Șahtior. Îl cunosc foarte bine, mereu i-am ascultat părerile, poate ne întâlnim la un club mai mare decât Șahtior”, a mai spus Marica.