Răspunsul lui Messi la mușchii lui Ronaldo! :) FOTO: Cum arată starul Barcelonei după ce a stat în fiecare zi în sala de forță

Lionel Messi trage tare la sala de forță, pentru a reveni cât mai repede pe teren. Starul Barcelonei a publicat pe o rețea de socializare o imagine cu el în sala de forță, în timp ce-și lucra mușchii de la picioare: „Eu lucrez în fiecare zi pentru a evolua cât mai curând. Recuperarea merge bine”, a fost mesajul postat de Lionel Messi.

Jucătorul argentinian s-a accidentat în partida cu Almeria, când a resimțit dureri la coapsa piciorului drept după ce  a marcat un gol. Publicația El Mundo Deportivo susține că Messi ar putea reveni pe teren pe 19 octombrie, în partida cu Osasuna.

În altă ordine de idei, cotidianul catalan a postat pe Facebook o imagine în care compară musculatura lui Messi cu cea a lui Ronaldo și i-a întrebat pe fani: „Ce picioare preferați?”

FOTO: mundodeportivo.com

Publicat: 08 10. 2013, 19:57
Actualizat: 08 10. 2013, 20:05