Răsturnare de situație în cazul lui Tătărușanu! Românul, pe lista unui club uriaș al Europei
Dat ca sigur la Nantes, atât de presa franceză, cât și de cea italiană, Tătărușanu ar putea ajunge în Portugalia. Goalkeeper-ul român se află pe lista celor de la Benfica, notează A Bola.
Presa franceză informează că trecerea lui Tătărușanu de la Fiorentina la Nantes pare să fi intrat în impas din pricina negocierilor dificile dintre cele două cluburi. A Bola scrie că de această situație ar putea profita Benfica, gruparea lusitană fiind în căutarea unui portar. Pe lista clubului portughez se mai află alți patru goalkeeperi: Zoet de la PSV, Vaclik de la FC Basel, Consigli de la Sassuolo și Svilar de la Anderlecht.
Tătărușanu nu este primul român intrat în vizorul celor de la Benfica. Clubul portughez s-a interesat în această vară și de Florinel Coman, jucătorul lui Gică Hagi de la Viitorul.
În acest moment, Benfica are în lot trei portari: Paulo Lopes (39 de ani), Julio Cesar (37 de ani) și Bruno Varela (22 de ani).
Tătărușanu, în vârstă de 31 de ani, se află la Fiorentina din 2014. Portarul titular al echipei naționale a venit la gruparea ‘viola’ din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Steaua.
95 de meciuri a jucat Tătărușanu pentru Fiorentina
4 milioane de euro este cota de piață a lui Tătărușanu, conform transfermarkt.de