Raț și Contra se vor întâlni în ultima etapă din Primera: „Sper ca în acel moment să fim amândoi salvați”
- Cosmin Contra și-a anunțat luni plecarea de la Petrolul, iar azi (n.r. marți) a fost prezentat la Getafe
- Contra este primul antrenor român care antrenează o echipă din Primera Division
- Răzvan Raț speră ca Getafe să se salveze de la retrogradare sub comanda lui Contra
Cosmin Contra va avea la dispoziție doar 12 meciuri pentru a-și îndeplini obiectivul la Getafe: salvarea de la retrogradare. Echipa de lângă Madrid vine însă după 11 meciuri fără victorie și are parte de un program dificil. Contra se arată însă încrezător și spune că va reuși să își facă treaba și cu ajutorul lui Ciprian Marica. Acesta este încurajat de fostul său coleg de la echipa națională Răzvan Raț, care în prezent joacă tot în Spania, la Rayo Vallecano.
Raț: „Sper ca în ultima etapă să fim amândoi scăpați de retrogradare”
„Felicitări, este primul antrenor român din Primera, e un pas înainte pentru el. Sper să rămână și să facă treabă bună, să se salveze. Ne vom întâlni în ultima etapă, sper ca în acel moment să fim amândoi scăpați”, a declarat, pentru Dolce Sport, fundașul stânga al celor de la Rayo Vallecano.
După despărțirea de West Ham, Răzvan Raț a ajuns în Primera Division. Raț pare că s-a integrat bine la Rayo, cu care speră să evite retrogradarea
„La vară vom vedea ce va fi. Nu știu ce se va întâmpla, nu mă concentrez decât la ce am de făcut acum. Sper să rămân în fotbalul mare, la o echipă care va juca într-un campionat puternic„, a mai spus Raț, care a ajuns la cota 95 în dreptul selecțiilor la națională, în amicalul cu Argentina.
„Nu este obligatoriu ca Raț să fie căpitan la națională”
„Dacă m-a durut că nu am fost căpitan cu Argentina? Mă gândeam că mă veți întreba asta. Este un subiect despre care nu vreau să discut și nici să dezvolt. Am mai spus, nu am fost niciodată legat de banderolă, nu este obligatoriu ca Răzvan Raț să fie căpitan”, a mai spus Raț.