Atacantul de origine turcă al lui PSG, Mevlut Erding, și-a lăudat colegul din poartă, camerunezul Edel Apoula Bete, spunând despre acesta că este „un exemplu, după felul cum se pregătește” și că acesta „va ajunge departe”. Declarația a surprins, mai ales că fostul portar al Rapidului a fost autorul unor faze hilare în acest sezon, parizienii pierzând puncte importante în urma evoluțiilor ezitante ale africanului. De asemenea, Edel era cunoscut și pe vremea când evolua în Giulești drept un mare gafeur.
„Edel este un super coleg. A împrumutat multe lucruri bune de la Gregory Coupet, are un bun exemplu de urmat în fața ochilor. Este un portar spectaculos, foarte bun în jocul aerian, care va ajunge departe. Îl văd făcând chestii nebunești la fiecare antrenament În plus, îmi dă senzația de siguranță la fiecare intervenție”, a spus Mevlut Erding.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER