Raul l-a depășit pe Sanchis!** VIDEO Cele mai tari momente din cariera atacantului!

Real Madrid a câștigat, scor 4-2 (3-1), partida susținută pe
teren propriu, cu Real Valladolid, în etapa a VII-a a campionatului
Spaniei.

Golurile gazdelor au fost semnate de Raul ’14, ’18, Marcelo ’44
și Higuain ’79, în timp ce reușitele oaspeților au fost semnate de
Aleman ’29 și Marquitos ’53

Căpitanul echipei madrilene, Raul Gonzalez Blanco, a
depășit, sâmbătă, performanța lui Manolo Sanchis, devenind
jucătorul care a disputat cele mai multe meciuri oficiale pentru
Real, 711.


„Niciodată nu m-am gândit că voi realiza așa ceva. În curând se vor
împlini 15 ani de când am debutat și vă dați seama cât de dificil
mi-ar fi fost să mă gândesc la o asemenea ‘sumă’. Sunt foarte
mulțumit și vreau să îmi ajut coechipierii și clubul în continuare.
Mă gândesc deja la partida de miercuri, când avem un meci important
în Champions League”
, a declarat Raul la finalul
partidei.

Raul, în vârstă de 32 de ani, are odată cu partida disputată
pentru Real cu Valladolid, una mai mult decât Manolo Sanchis,
legendarul fundaș dintre anii 1983 și 2001.

Cu ajutorul celor două goluri marcate sâmbătă, Raul a dus
totalul de reușite în meciurile oficiale pentru clubul din Madrid
la 320. El îl depășise, sezonul trecut, pe Alfredo Di Stefano (307
goluri), în topul marcatorilor „all-time” pentru Real.

Tot ieri, Barcelona a remizat cu Valencia, în deplasare, scor
0-0. Catalanii sunt în continuare pe primul loc în Spania, cu 19
puncte, însă Real Madrid s-a apropiat la un singur punct. Pe trei e
Sevilla, adversara Unirii Urziceni din Liga Campionilor, cu 15
puncte.

Publicat: 18 10. 2009, 10:21
Actualizat: 18 10. 2009, 14:48