Război în Manchester!** City și United sunt gata să arunce în joc sume imense pentru a-l convinge pe Van Persie
Manchester United și Manchester City s-au luptat anul trecut până în ultima secundă pentru campionat, iar câștig de cauză au avut „cetățenii”. Rivalitatea va continua cu siguranță și în acest sezon, iar prima luptă se duce pentru semnătura unui jucător. Este vorba de Robin van Persie, care a anunțat ieri că nu mai continuă la Arsenal.
„M-am gândit mult și bine la această decizie, dar am ales să nu îmi prelungesc contractul cu Arsenal. Fanii ar putea fi supărați din cauza acestui fapt, dar voi respecta acest fapt„, a fost explicația lui Van Persie pentru decizia luată.
Olandezul, care a marcat sezonul trecut 30 de goluri în Premier League, este ademenit de Mancini cu un salariu de 225.000 de lire sterline pe săptămână. Sir Alex vrea însă să-i convingă pe patronii echipei să renunțe la limitările salariale și ar urma să facă o ofertă mai bună ca cea de la City. Van Persie mai are contract cu „tunarii” până în vara lui 2013, iar suma pe care Arsenal o cere pentru a-i da drumul din această vară este de 20 de milioane de lire.
Cele mai reușite transferuri făcute de Arsenal în ultimii ani:
2011: Fabregas la Barcelona pentru 35 de milioane de lire, Nasri la o Man City pentru 24 de milioane de lire
2009: Adebayor la Man City pentru 25 de milioane de lire, Kolo Toure la Man City pentru 16 milioane de lire
2007: Henry la Barcelona pentru 16.6 milioane de lire
2006: Ashley Cole la Chelsea
2005: Vieira la Juventus pentru 13.7 milioane de lire
2000: Overmars la Barca pentru 25 de milioane de lire