Război între Neymar și Barcelona! Fostul star al catalanilor a dat clubul în judecată și cere zeci de milioane de euro
Neymar a depus o plângere în justiție împotriva celor de la Barcelona. El dorește să-i fie achitată cea de-a doua parte a primei care îi revenea prin contract atunci când s-a despărțit de trupa spaniolă. Brazilianul e acum la PSG, transferul său fiind cel mai scump din lume, 222 de milioane de euro.
Neymar solicită 26 milioane euro, la care se adaugă o dobândă de 10 la sută, astfel că valoarea totală se apropie de 30 milioane. În același timp, catalanii l-au chemat în fața tribunalului pe brazilian pentru a recupera banii încasați după prelungirea contractului, cu o lună înaintea plecării în Franța, precum și daune în valoare de nouă milioane euro, suma totală ridicându-se la 75 milioane euro.
Războiul dintre cele două părți a început în luna august, după ce Barca a refuzat să-i achite lui Neymar a doua parte a primei promise la prelungirea înțelegerii cu clubul spaniol, în momentul în care atacantul a decis să plece la PSG.
Conducătorii clubului catalan și-au motivat decizia prin faptul că Neymar nu și-a respectat contractul care îl lega de echipă până în 2021.