Război pe Kaka!** Spaniolii și italienii luptă pentru brazilian

Vicepreședintele Milanului, Adriano Galliani, nu a surprins pe nimeni atunci când a anunțat motivul oficial al posibilei despărțiri de Kaka: „Vorbim exclusiv despre motive economice. Ce ne spune sufletul? Chiar și o iubire ca aceasta trebuie să se confrunte cu momente mai dificile”, a spus Galliani în gazzetta.it.

Pe de altă parte, marca.com anunță că fanii lui AC Milan au reînceput protestele la adresa deciziei de a-l vinde pe brazilian. Se prefigurează astfel un nou moment dificil între conducere și fani, la fel ca și în momentul în care Kaka a fost întors din drumul spre Manchester City. Atunci suporterii milanezi spuneau chiar că vor face chetă pentru a-l cumpăra ei pe brazilian.

Situația pare a fi departe de a se fi încheiat. Rodrigo Paiva, purtătorul de cuvânt al lui Kaka spune în gazzetta.it că brazilianul vrea să rămână în afara acestor decizii ce privesc cele două formații. Pentru a-i potoli pe fani a intervenit și Silvio Berlusconi, cel care a anunțat că va avea, cât de curând , o nouă discuție cu Kaka.

Pe de altă parte, Florentino Perez nici nu vrea să audă de un eșec în aceste negocieri: „voi munci din greu pe a-i aduce la Madrid pe Kaka și Cristiano Ronaldo”, spune noul șef al Realului în marca.com.

Publicat: 04 06. 2009, 11:47
Actualizat: 04 06. 2009, 12:11