„Războiul” dintre Pep și Mou nu s-a încheiat, s-a TRANSFORMAT!** Cei doi și-au găsit un nou „front de bătaie”
După anunțul făcut săptămâna trecută de Pep Guardiola, care a confirmat într-o conferință de presă că va pleca în vară de pe Camp Nou, se părea că Jose Mourinho va rămâne fără un rival pe măsură în Spania. Însă duelul dintre cei doi continuă și în aceste condiții.
Chelsea este în finala Ligii Campionilor pentru a doua oară în istorie, dar acest lucru nu-l mulțumește pe patronul Roman Abramovic, care își dorește ca echipa lui să domine în absolut toate competițiile. De aceea, „artizanul minunii de pe Camp Nou”, Roberto Di Matteo, nu va mai continua ca principal pe Stamford Bridge, cu atât mai mult cu cât la orizont s-au eliberat trei opțiuni extrem de interesante pentru șeful rus.
După numirea lui Roy Hodgson în funcția de selecționer al Angliei, Harry Redknapp a redevenit o variantă pentru banca tehnică a lui Chelsea, însă va avea de înfruntat o concurență acerbă, cu atât mai mult cu cât la mijloc sunt implicate ambiții personale. Pep Guardiola, care recent și-a anunțat plecarea de la Barcelona și rivalul său, Jose Mourinho, sunt celelalte două opțiuni ale lui Abramovic, iar duelul lor personal s-ar putea da și pe acest front.
Cele mai mari șanse de a o prelua pe Chelsea pare să le aibă Guardiola, singurul antrenor liber de contract dintre cei trei și care nu depinde de rezultatele din acest sezon ale echipelor lor actuale.