Uruguayanul Luis Suarez a fost la un pas de a primi o nouă suspendare de durată la finalul derby-ului dintre Manchester United și Liverpool (2-1), însă numai calmul său și intervenția oamenilor din jur au făcut ca sud-americanul să nu sară la gâtul lui Patrice Evra, care executa ostentativ dansul victoriei în fața lui.
Atacantul lui Liverpool și-a înfrânat impulsurile chiar și acasă, rezumându-se doar să îl „înțepe” pe rivalul său, în coada unei observații despre rezultatul partidei postată pe Twitter:
„Am pierdut și suntem triști pentru că am depus un efort mare. Sunt dezamăgit și pentru că nimic nu e ceea ce pare”.
În altă ordine de idei, fanii lui United s-au pregătit și ei pentru a-l ataca pe Suarez la revederea cu Patrice Evra. Astfel, mai mulți suporteri ai „diavolilor” au fost văzuți înaintea meciului comercializând reviste care aveau pe copertă cagulele albe folosite de membrii organizației rasiste Ku Klux Klan, pe care stătea inscripționat mesajul ironic „Suarez e nevinovat”. Niciunul dintre aceștia nu a fost sancționat sau reținut, însă revistele au fost confiscate de polițiști pe motiv că instigă la ură rasială și vor fi folosite ca probă într-o anchetă ce își va afla rezultatul în cursul zilei de luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER