Răzvan Lucescu are atacant nou. PAOK a semnat cu jucătorul care a marcat 26 de goluri în campionatul din Grecia

Echipa pregătită de tehnicianul român, Răzvan Lucescu, a anunțat un nou transfer. Atacantul de 26 de ani, Nikolaos Karelis, a fost luat sub formă de împrumut de PAOK Salonic de la Genk, pe perioada de un an, cu opțiune de cumpărare la finalul sezonului.

Internaționalul grec a ajuns la Genk în ianuarie 2016, când a fost cumpărat de la Panathinaikos. La Genk, Nikolaos Karelis a evoluat în 75 de meciuri și a marcat 33 de goluri. În sezonul trecut a avut probleme medicale grave, atacantul a suferit o ruptură de ligamente.

La Panathinaikos a evoluat în perioada 2013 – 2016, timp în care a jucat 113 meciuri, a înscris de 36 de ori (26 de goluri în campionat) și a oferit 17 assist-uri.

În noul sezon, 2018-2019, PAOK Salonic a bifat două victorii, însă are doar 4 puncte în clasament (PAOK a fost sancționată cu două puncte la începutul campionatului). În etapa următoare, formația antrenată de Răzvan Lucescu va juca, în deplasare, cu echipa de pe locul 9, Heraklion.

 

Publicat: 06 09. 2018, 09:53
Actualizat: 06 09. 2018, 12:32