Răzvan Lucescu e tratat regește la Al-Hilal. Șeicii au făcut cel mai scump transfer din istoria clubului

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Al-Hilal, l-a transferat marți pe atacantul Andre Carrillo (28 de ani).

Carrillo a evoluat și în sezonul trecut la Al-Hilal, fiind împrumutat de la Benfica. Acum, arabii au plătit 5 milioane de euro pentru transferul definitiv. Împrumutul anterior a costat 4 milioane de euro, astfel că suma totală a tranzacției se ridică la 9 milioane, iar Carrillo a devenit cel mai scump jucător transferat vreodată de Al-Hilal.

Atacantul peruan a semnat un contract valabil pe patru ani cu Al-Hilal. În sezonul trecut, Carrillo a marcat patru goluri și a livrat șase pase decisive, în 25 de meciuri oficiale. Cotat la 7 milioane de euro de site-ul transfermarkt, Carrillo a mai jucat de-a lungul carierei pentru Alianza Lima, Sporting Lisabona, Benfica și Watford.

 

 

Publicat: 23 07. 2019, 17:17
Actualizat: 23 07. 2019, 17:18