Reacția lui Mourinho după ce a aflat de decesul lui Di Stefano: „Este o zi foarte tristă pentru fotbal”

Fostul fotbalist al echipei Real Madrid, Alfredo Di Stefano, a încetat din viață, luni, la spitalul Gregorie Maranon din Madrid, la vârsta de 88 de ani. Alfedro Di Stefano era internat în spital de sâmbătă, după ce a suferit un stop cardiac la ieșirea dintr-un local aflat în apropierea arenei Santiago Bernabeu.

Moartea sa a mișcat întreaga lume a fotbalului. Antrenori, jucători sau oficiali au trimis mesaje de condoleanțe. Printre aceștia s-a aflat și Jose Mourinho, fost antrenor al Realului. Di Stefano a fost unul dintre cei mai mari critici ai portughezului. Acesta considera că stilul lui Mourinho nu era compatibil cu tradiția Realului. Antrenorul lui Chelsea consideră că Di Stefano este cel mai mare jucător al Realului, dar nu și cel mai mai mare al lumii, așa cum din respect spun toți.

„Am trimis condoleanțele mele familiei și prietenilor săi. Este o zi foarte tristă pentru fotbal și iubitorii săi, fenomen al cărui fan suntem toți. Am piedut o persoană specială. Alfredo a fost cel mai jucător din istoria Realului, a cucerit 5 cupe ale campionilor consecutiv, și unul dintre cei mai mari jucători din istorie. Odihnește-te în pace, Alfredo„, Jose Mourinho.

 

Publicat: 07 07. 2014, 21:02
Actualizat: 07 07. 2014, 21:03