Suedezul Ulf Karlsson, fostul antrenor al lotului de atletism al Suediei, i-a cerut scuze lui Zlatan Ibrahimovic (34 de ani), retrăgându-și acuzațiile de dopaj, anunță Gazzetta dello Sport, care citează Agenția suedeză TT.
Zlatan a fost acuzat de Karlsson că a luat, în mod misterios, 10 kilograme de mușchi în doar șase luni, în perioada în care evolua pentru Juventus (2004-2006). „Zlatan a luat în plus 10 kg în 6 luni în perioada în care juca la Juventus. Cred că era dopat, asta e părerea mea. Și sunt sigur de asta! Este imposibil să pui 10 kg de mușchi într-un timp atât de scurt. Cred că asta era cultura clubului la acel moment. Și Albin Ekdal a pus 8 kg în plus la același club. Au avut un doctor care apoi a fost suspendat 22 de luni”, a declarat inițial Karlsson pentru ziarul suedez NWT.
La câteva zile după această declarație, fostul medic al lotului de atletism suedez a reflectat asupra spuselor sale, și a revenit, cerându-i scuze lui Zlatan Ibrahimovic și retrăgându-și cuvintele jignitoare la adresa starului naționalei Suediei și al francezilor de la PSG.
„Îmi cer scuze pentru declarațiile mele cu privire la Ibrahimovic. Am realizat că spusele mele pot interpretate și îmi pare rău. Intenția mea nu a fost să creez controvense. Îi cer scuze lui Ibrahimovic și toturor celor pe care i-am deranjat cu declarațiile mele. Sper ca spusele mele să nu-i afecteze imaginea pentru că este cel mai bun fotbalist pe care l-a dat țara noastă”, a spus Ulf Karlsson pentru TT.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER