Reacțiile presei internaționale după ce Manchester City a câștigat dramatic titlul în Premier League: „Agonie și extaz!”. Kun Aguero, declarație emoționantă
Presa internațională a salutat performanța elevilor lui Pep Guardiola, după ce Manchester City a cucerit titlul în Premier League în ultima etapă.
Manchester City a devenit campioana Angliei după ce a învins-o pe Aston Villa cu 3-2, după ce fusese condusă de oaspeți cu 2-0. Golurile „cetățenilor” au venit în ultima parte a meciului, când Gundogan, cu o „dublă” și Rodri au întors soarta partidei. Principala contracandidată Liverpool s-a impus cu Wolves, 3-1, după ce a fost condusă, și a sperat până în ultimul moment că echipa fostei legende Steven Gerrard va reuși să o încurce pe City.
Elevii lui Pep Guardiola și-au păstrat sângele rece în minutele de final și au pornit fiesta după fluierul de final, încheind sezonul la un punct în fața „cormoranilor”. Presa internațională a lăudat performanța obținută in extremis de Manchester City și a consolat-o pe Liverpool, care a sperat timp de 80 de minute.
Reacțiile presei internaționale după ce Manchester City a câștigat titlul în Premier League
Manchester City a câștigat titlul în Premier League după ce s-a impus cu 3-2 în fața lui Aston Villa, chiar dacă și Liverpool a reușit să își câștige meciul.
„Cetățenii” au terminat sezonul la un punct în fața „alb-roșilor”, astfel că au sărbătorit câștigarea titlului imediat după fluierul de final.
„Manchester City a marcat de trei ori în cinci minute, a revenit de la 0-2 cu Aston Villa și a câștigat titlul în Premier League! Fanii au invadat terenul după fluierul de final, sărbătorind această performanță”, au scris cei de la The Sun.
„Scene dramatice pe Etihad, unde Manchester City a învins-o pe Aston Villa în cinci minute, după ce părea că șansele încep să se risipească”, a notat BBC.
Fostul fotbalist Kun Aguero a reacționat și el imediat după ce a auzit fluierul de final: „Te iubesc, Manchester City!”.