„Real a arătat cine este șeful în El Clasico”. Reacțiile presei din Spania după ce madrilenii s-au impus categoric în fața Barcelonei
Real Madrid i-a provocat Barcelonei prima înfrângere din acest sezon, 3-1, pe Santiago Bernabeu. Presa iberică a reacționat la jocul excelent afișat de madrileni, dar și la performanța slabă oferită de apărarea catalanilor.
„Madrid, complexul Barcei”, este titlul primului articol de pe site-ul AS, în timp ce El Pais scrie: „Madridul se impune prin fotbal total în fața Barcelonei”. „Real îi arată Barcelonei cine este șeful în victoria din El Clasico”, a scris publicația Marca imediat după finalul partidei câștigate categoric de „galactici”.
În contrast cu precedentele trei publicații, Mundo Deportivo s-a axat pe jocul dezamăgitor pe care Barcelona l-a prestat după primele 30 de minute ale partidei de pe Bernabeu. „3-1: Barca joacă o jumătate de oră și apoi dispare”, este primul lucru pe care îl citești când intri pe site-ul publicației. În același stil, critic la adresa catalanilor, ABC a scris: „Madridul îl dezbracă pe Luis Enrique. Real Madrid, victorie clară (3-1) în fața unei echipe conduse dezamăgitor de antrenorul său”.
Golurile gazdelor au fost marcate de Cristiano Ronaldo ’35 (lovitură de pedeapsă), Pepe ’51 și Benzema ’61. Pentru Barcelona a înscris Neymar, în minutul 4.