Real a oferit 30 milioane € pentru Vucinic, dar Roma a refuzat!
Roma nu-și lasă vedetele să plece. După ce l-a adus în ultima vreme pe Cicinho și Julio Baptista de la Real Madrid, echipa din capitala Italiei a fost din nou în atenția clubului madrilen. De data aceasta, a fost Real Madrid clubul care a dorit să cumpere. Ținta echipei lui Juande Ramos a fost atacantul muntenegrean Mirko Vucinic.
Acesta a fost unul din "călăii" Madridului în sezonul trecut de Champions League, marcând pe Bernabeu în meciul care a consemnat eliminarea echipei spaniole din competiție. Gazzetta dello Sport informează că Real Madrid a făcut o ofertă de 30 de milioane de euro pentru muntenegrean, dar că oficialii romani le-au închis ușa în nas la această ofertă.
Mirko Vucinic este unul din golgheterii Romei în acest sezon, iar dacă ar fi acceptat oferta Realului, italienii ar fi obținut un profit de 11 milioane de euro, ei plătind 19 milioane pentru serviciile atacantului din fosta Iugoslavie.