Real, egal dramatic cu Levante. FOTO | Cristiano Ronaldo și momentele serii: de la aroganță la dezamăgire în doar câteva minute. Ce a făcut CR7 după ce a fost schimbat de Zidane
Real Madrid a ratat, sâmbătă seară, șansa de a urca pe podiumul din La Liga, după egalul dramatic de pe terenul lui Levante, scor 2-2.
„Galacticii” se pregătesc de dubla cu PSG, din optimile Ligii Campionilor, iar o victorie pe terenul lui Levante putea funcționa ca un impuls de încredere pentru o echipă aflată în degringoladă. Cu Bale, Benzema și Ronaldo pe teren, prima veste bună primită de Zidane a venit devreme, în minutul 11, când Ramos a marcat din centrarea lui Kroos și a devenit primul fundaș din istoria campionatului spaniol care-și trece numele pe lista marcatorilor în 14 sezoane consecutive. Nu avea să fie, însă, nici pe departe o misiune ușoară pentru Real, iar golul lui Boateng, venit în minutul 42, a complicat situația.
După 35 de minute în care a avut controlul și a presat, Real a revenit în avantaj pe final, în minutul 81, când Isco a înscris din pasa lui Benzema. Imediat, Zidane l-a scos pe Ronaldo de pe teren, l-a înlocuit cu Asensio în încercarea de a aduce un plus pe faza defensivă, dar calculele fostului mijlocaș s-au dovedit greșite. În penultimul minut regulamentar, Pazzini a scăpat din marcajul fundașilor centrali, a finalizat cu noroc, iar ocazia ratată de Modrid în prelungiri a pus capăt unui nou test nereușit pentru madrileni.
Un moment „altfel” s-a petrecut imediat după ce Zidane l-a schimbat pe Cristiano Ronaldo. Starul portughez a mers pe banca de rezerve și, evident, camerele de luat vederi l-au urmat. Inițial, CR7 a fost surprins făcând un gest ironic, că nu va comenta decizia lui Zidane, apoi, după golul lui Pazzini, mimica lusitanului s-a schimbat radical.
Odată cu al șaselea egal al sezonului, Real ajunge la 39 de puncte și rămâne pe locul al patrulea, la 18 puncte în spatele marii rivale Barcelona.