Real l-a vrut pe Ribery: „Zidane m-a sunat să mă duc la Madrid!” Francezul dezvăluie că și Barcelona l-a căutat

Franck Ribery a fost unul dintre cei mai curtați jucători în ultimii ani. De-a lungul timpului, au existat informații despre unele discuții cu Chelsea, Real Madrid sau FC Barcelona. Despre ultimele două francezul recunoaște că l-au dorit.

Ribery spune că cele două forțe ale Spaniei au încercat să-l transfere, n-avea inițial preferințe, însă a existat un moment în care s-ar fi dus la Madrid. Zinedine Zidane, conaționalul său, l-a contactat și l-a rugat să se transfere pe Santiago Bernabeu. Până la urma, niciuna dintre cele două oferte n-au prins contur, iar acum Ribery spune că nu vrea să mai plece de la Bayern Munchen.

„Barcelona și Real Madrid sunt două echipe foarte mari și a existat un moment în care ambele echipe au fost interesate de mine. Îmi plac amândouă, dar a existat un moment în care m-am simțit mai aproape de Madrid decât de Barcelona. Zidane m-a căutat să merg la Madrid și a făcut tot ce a putut. Acum nu mai sunt interesat, pentru că Bayern este familia mea”, a declarat Frack Ribery pentru beIn Sport.

Publicat: 11 11. 2013, 22:39
Actualizat: 11 11. 2013, 22:40