Real Madrid a DISTRUS-o pe Celta Vigo: 7-1, după ce la pauză era doar 1-0! Ronaldo, 4 goluri în 26 de minute

Real Madrid a făcut show în ultima etapă din Primera Division. Galacticii s-au impus cu 7-1 în fața celor de la Celta Vigo, șapte dintre golurile partidei fiind marcate în repriza secundă. A fost un nou meci memorabil pentru Cristiano Ronaldo, care și-a trecut de patru ori numele pe tabela de marcaj și a urcat pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Primera, cu 27 de reușite (Suarez e pe locul 2, cu 25)

  • Real Madrid – Celta Vigo 7-1 (Pepe 41, Ronaldo 50, 58, 64, 76, Isco 77, Bale 81 / Aspas 62)

Trupa lui Zidane a preluat conducerea pe tabelă cu patru minute înainte de pauză, prin Pepe (41) și nimic nu anunța „furtuna” din partea secundă.

Cristiano Ronaldo a ieșit la rampă încă din startul reprizei a doua și a făcut 2-0 în minutul 50, după care tot el a modificat tabela, opt minute mai târziu. Celta a revenit în joc prin Iago Aspas, în minutul 62, dar nu a fost decât un foc de paie.

Ronaldo a realizat hat-trick-ul în minutul 64, iar în minutul 76 a făcut 5-1 cu al patrulea său gol.

Jese (77) și Bale (81) au mai marcat până la final, pentru o nouă victorie la scor a „galacticilor”. Victoria nu îi ajută însă prea mult pe elevii lui Zidane în lupta pentru titlu. Realul e la 9 puncte în spatele Barcelonei, care mai are un meci de disputat.

Publicat: 05 03. 2016, 19:01
Actualizat: 05 03. 2016, 19:25