Real Madrid continuă cursa pentru titlu. Anunțul făcut de Solari + ce spune antrenorul despre găzduirea finalei Cupei Libertadores pe „Bernabeu”
Duminică, 9 decembrie, de la ora 17:15, Real Madrid va juca, în deplasare, în fața formației Huesca. Antrenorul galacticilor, Santiago Solari, a precizat că echipa sa este pregătită să ia cele trei puncte și să lupte pentru tilul de campioni.
„Sunt convins că o să pună presiune pe noi încă din primul minut. Trebuie să dăm totul, să fim serioși în apărare și agresivi în atac. Nu cred că există lipsă de motivație. Vom lupta pentru titlul de campioni în Spania până la ultima partidă.
Primul 11 depinde de la meci la meci. Sunt multe conjuncturi, forma în care sunt jucătorii, dacă sunt sănătoși, decizii în ceea ce privesc rivalii. Sunt mulți factori. Nu cred în ideea unui 11 fix„, a spus Santiago Solari, potrivit Marca.
Tot duminică, dar de la ora 21:30, pe stadionul lui Real Madrid, Santiago Bernabeu, se va disputa returul finalei Copei Libertadores, River Plate – Boca Juniors.
„Este o onoare să găzduim această partidă, deși ar fi fost mai bine să nu se desfășoare aici. Sper să fie un meci liniștit. Să nu se întâmple nimic„, a mai spus Solari.
Real Madrid este pe locul 5 cu 23 de puncte, în 14 partide, la 5 puncte distanță de primul loc ocupat de FC Barcelona.