După ce i-a ratat pe Cristiano Ronaldo, Santi Cazorla de la Villareal și pe David Villa, echipa "blanco" a pus ochii pe un alt jucător de mare spectacol. Este vorba de mijlocașul lui Tottenham Hotspur, Aaron Lennon. Oficialii de pe Bernabeu pregătesc de-acum acest transfer pentru a nu mai păți ca în cazul celor de mai sus, care au refuzat rând pe rând Realul. Jucătorul, care are semnat un contract cu echipa din nordul Londrei, valabil până în 2012, nu pare să mai fie jucătorul indispensabil din sezoanele trecute la Tottenham.
Juande Ramos, managerul echipei engleze, l-a adus pe postul său pe internaționalul englez David Bentley, așa că nu ar spune "nu" unei oferte generoase venită din Spania. Se pare că managerul iberic l-a cotat pe mijlocașul venit de la Leeds United la 12 milioane de euro.Nici jucătorul nu ar refuza o mutare în Spania, pentru că își dorește să joace titular, pentru a reveni în lotul echipei naționale conduse de Fabio Capello.
Real Madrid caută un jucător rapid și tehnic pentru a suplini plecarea lui Robinho, iar alături de Lennon, un candidat serios, dar mult mai scump, este medaliatul cu aur de la Beijing, argentinianul Angel Di Maria. Pentru acesta însă va trebui să se lupte cu Inter Milano, acolo unde Jose Mourinho s-a arătat foarte interesat de extrema din țara tangoului. Benfica a cerut 30 de milioane de euro pentru "spridușul" său.
16 ani este vârsta la care a debutat Lennon în prima divizie engleză
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER