Real Madrid i-a găsit deja înlocuitor lui Kovacic! Îl forțează pe un fost fotbalist al Barcelonei să „trădeze”: negocieri cu conducerea clubului

Conform ultimelor informații ale presei din Spania, Real Madrid i-ar fi găsit deja înlocuitor lui Mateo Kovacic, care a părăsit campioana Europei pentru Chelsea. Este vorba despre fostul fotbalist al Barcelonei, Thiago Alcantara (27 de ani), care deja i-ar fi câștigat încrederea lui Julen Lopetegui, din perioada în care cei doi au colaborat la naționala Spaniei.

După ce i-au dorit de la Bayern Munchen pe James Rodriguez și Robert Lewandowski, madrilenii s-au reorientat contrânși și de plecarea lui Kovacic. Conform Onda Cero, Real Madrid a ajuns la un consens cu jucătorul, urmând ca acum să fie finalizate negocierile cu conducerea bavarezilor.

Transferul ar reprezenta o lovitură în orgoliul Barcelonei, club care l-a crescut de la zero pe Thiago, chiar în celebra La Masia.

2021 e anul până când mijlocașul are contract cu Bayern.

Kovacic era nemulțumit de faptul că în sezonul trecut a fost mai mult rezervă. Chiar dacă Julen Lopetegui a preluat echipa în această vară, mijlocașul n-a mai putut fi întors din drum. Kovacic i-a transmis lui Florentino Perez că vrea să plece, dar inițial a fost refuzat. După ce nu s-a prezentat la o sesiune de antrenament, președintele Realului a decis să-l lase pe Kovacic să plece din Primera Division. Chelsea a profitat și a reușit să obțină împrumutul mijlocașului.

30 de milioane de euro e cota de piață a lui Kovacic, care a fost transferat de Real în 2015, de la Inter, în schimbul a 31 de milioane de euro. Un titlu de campion, o Supercupă a Spaniei, trei Ligi ale Campionilor și două Supercupe ale Europei a cucerit Kovacic în cele trei sezoane petrecute pe Santiago Bernabeu.

 

Publicat: 10 08. 2018, 17:28
Actualizat: 10 08. 2018, 17:29