Real Madrid încearcă o dublă lovitură! Cei doi super jucători așteptați pe „Santiago Bernabeu”
Clubul Real Madrid se interesează de portarul italian Gianluigi Donnarumma și de atacantul francez Kylian Mbappe, ambii în vârstă de 18 ani, a anunțat președintele formației spaniole, Florentino Perez.
Intrat în ultimul an de contract cu AC Milan, Donnarumma a refuzat să își prelungească înțelegerea cu echipa la care se află de la 14 ani. Când a fost întrebat despre portarul italian, la postul de Radio Onda Cero, Perez a răspuns: „Îl urmărim”, după care s-a referit și la situația lui Kylian Mbappe.
Arsenal, Manchester City și Manchester United îl monitorizează pe internaționalul francez, după prestațiile remarcabile din stagiunea trecută, însă Perez spune că Mbappe se află în vederile echipei Real Madrid de doi ani.
„Zidane l-a remarcat când avea 16 ani, i-a plăcut foarte mult de el. Mbappe are niște calități foarte bune și, cu siguranță, va deveni unul dintre cei mai buni jucători ai lumii. Suntem cu ochii pe el, bineînțeles”, a declarat Florentino Perez.
Printre jucătorii doriți de Real Madrid nu se mai numără, însă, portarul David de Gea, mai susține președintele formației de pe Santiago Bernabeu. Internaționalul spaniol a fost cât pe ce să se transfere la Real Madrid în august 2015, însă mutarea nu s-a realizat, chiar dacă cele două cluburi aveau un acord. La acea vreme, englezii au întârziat expedierea unor acte, în ultima zi de transferuri, iar portarul a semnat un nou contract cu Manchester United.
„Nu am vorbit cu De Gea. În urmă cu doi ani am avut o problemă care a împiedicat transferul. Jucătorii îl îndrăgesc foarte tare pe Keylor Navas, la fel și antrenorul. Îmi place de Keylor. Atunci, îl voiam pe De Gea pentru că nu îl cunoșteam pe Keylor Navas”, a mai spus Perez.