Real Madrid învinge Espanyol și egalează recordul Barcelonei de 16 victorii la rând în La Liga

Real Madrid a câștigat meciul disputat duminică seară cu Espanyol Barcelona, scor 2-0, pe Cornella El Prat, în etapa a patra, și a ajuns la 16 victorii consecutive în La Liga, egalând un record stabilit de FC Barcelona, în 2011, sub comanda lui Josep Guardiola.

Mijlocașul columbian James Rodriguez a deschis scorul în prelungirile primei reprize, cu un șut plasat, pe jos, în stânga portarului, iar Karim Benzema a stabilit scorul final în minutul 71, din șase metri, după ce mai ratase o bună oportunitate în debutul părții secunde. A fost primul gol marcat de atacantul francez în acest sezon, la al doilea meci consecutiv jucat din postura de titular, după cel cu Sporting Lisabona, jucat la mijlocul săptămânii în Liga Campionilor, în timp ce James Rodriguez se află, de asemenea, la prima reușită în actuala stagiune.

Cu un sfert de oră înainte de final, columbianul Felipe Caicedo, intrat pe parcrusul reprizei a doua, a avut șansa să reducă din diferență, însă șutul său, trimis din interiorul careului și deviat ulterior de Dani Carvajal, a fost respins în corner de Kiko Casilla.

Espanyol: Diego Lopez – Javi Lopez, David Lopez, Duarte, Sanchez – Perez, Diop, Roca Junque (D. Reyes 83′), Piatti (A. Vasquez 10′) – Baptistao, Moreno (Caicedo 66′). Antrenor: Quique Sanchez Flores.

La Real Madrid, Zinedine Zidane a trimis în teren următorul prim 11: Casilla – Carvajal, Pepe, Ramos, Marcelo – Modric, Casemiro (Kroos 19′), J. Rodriguez (Isco 62′) – L. Vasquez, Benzema (Morata 71′), Asensio.

La conferința de presă de după meci, Zidane a spus că mizează pe toți jucătorii aflați în lot și că, pe parcursul sezonului, le va veni rândul tuturor să joace. „Sunt bucuros de schimbările pe care le-am făcut. Cu toții au jucat foarte bine. Întotdeauna am folosit acest sistem de rotație și îl voi folosi în continuare. Am 24 de fotbaliști la dispoziție și toți sunt de calitate”, a declarat Zidane.

Real Madrid și-a început seria de victorii la începutul lunii martie, după un meci câștigat cu 3-1 pe terenul lui Levante, la câteva zile de la eșecul suferit, pe Santiago Bernabeu, în fața celor de la Atletico Madrid, scor 0-1.

Mediafax

Publicat: 19 09. 2016, 09:25
Actualizat: 19 09. 2016, 09:26