Real Madrid își deschide prima școală de fotbal din Marea Britanie, iar inaugurarea ar putea avea loc pe 22 martie.
Școala este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani, care sunt dezavantajați din punct de vedere social și financiar. Locația aleasă este Croydon, o regiune din sudul Londrei. În Croydon s-au născut mai mulți actualui și foști jucători din Premier League: Wilfred Zaha și Jason Puncheon (Crystal Palace), Nigel Reo-Coker (fost la West Ham, Aston Villa și Bolton), Charlton Cole (fost la Chelsea, Celtic și West Ham). De asemenea fostul selecționer al Angliei, Roy Hodgson, s-a născut în Croydon.
Școala socială de fotbal din Londra se alătură celor peste 200 de instituții sprijinite de Fundația Real Madrid. Spaniolii au mai deschis ale instituții asemănătoare în țări precum Brazilia, Botswana, China, Ghana, Panama dar și în România. În București, școala de fotbal a fost inaugurată în 2013.
Legenda Realului, Emilio Butragueño, va reprezenta clubul la deschiderea școlii de fotbal, alături de primarul Londrei, Sadiq Khan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER