Real Madrid l-a transferat pe „noul Neymar”! Anunțul făcut de impresarul fotbalistului pentru presa din Spania

Real Madrid se orientează mai mult ca niciodată spre jucători tineri. Campioana Europei a plătit o sumă uriașă pentru noua senzație din fotbal, Rodrygo, de la Santos.

În vârstă de 17 ani, Rodrygo vrea să-i calce pe urme lui Neymar și să facă spectacol în La Liga. Plecat de la aceeași echipă de la care a plecat și atacantul PSG-ului, Rodrygo a ales Real Madrid și este gata să se bată pe un post de titular cu Asensio și Isco, dar din sezonul 2019-2020. Extrema va mai rămâne  un sezon în Brazilia, pentru a căpăta mai multă experiență. Suma plătită de madrileni se ridică la 40 de milioane de euro + 20% dintr-un viitor transfer.

Agentul fotbalistului , Nick Arcuri, a făcut publică mutarea: „Au fost oferte de la Liverpool, PSG și Barcelona, dar nu au vrut să ofere suma dorită de Santos. Acum două săptămâni un reprezentant al Realului a venit la mine și m-a întrebat dacă Rodrygo e de acord cu mutarea. A fost făcută și vizita medicală, dar Rodrygo va rămâne la Santos până în iunie 2019”, a declarat agentul pentru AS.

Real Madrid îi va oferi un salariu de 4 milioane de euro lui Rodrygo.


articol scris de Răzvan Stîngă

Publicat: 13 06. 2018, 15:16
Actualizat: 13 06. 2018, 15:49