Real Madrid pune la bătaie o ofertă uriașă pentru un star din Premier League: 81 de milioane de euro + Gareth Bale
Real Madrid îl vrea pe atacantul campioanei Angliei, Raheem Sterling, şi este pregătită să facă o ofertă importantă grupării Manchester City. Publicaţia Sky Sports notează că formaţia de pe Santiago Bernabeu este gată să plătească 81 de milioane de euro (70 de milioane de lire) englezilor.
În afară de suma de bani, Real Madrid îl dă la pachet şi pe galezul Gareth Bale contra lui Sterling.
Real Madrid pune la bătaie o ofertă uriașă pentru Sterling
Sky Sports mai scrie că „galacticii” vor fi la următoarele două meciuri ale echipei naţionale ale Angliei, contra selecţionatelor Muntenegru şi Kosovo, pentru a-l urmări pe Raheem Sterling.
O problemă în transferul atacantului de 24 de ani este antrenorul formaţiei City, Pep Guardiola. Tehnicianul catalan nu vrea să renunţe la jucătorul său, care a marcat în acest sezon, în toate competiţiile, 13 goluri în 15 meciuri.
Cota de piaţă a lui Sterling, conform transfermarkt.com, este de 140 de milioane de euro.