Real Madrid merge ceas în turneul asiatic. După ce s-a impus la scor, 4-1, în duelul cu City, gruparea blanco a învins pe Inter cu scorul de 3-0, într-un meci amical disputat la Guangzhou (China).
Golurile au fost marcate de Jese ’28, Varane ’55 și James Rodriguez ’87. Golul meciului a fost reușit de mijlocașul columbian, care a prins un trasor de la aproximativ 30 de metri, în finalul meciului.
La Inter Milano, mijlocașul Răzvan Popa a evoluat din minutul 81, când a intrat în locul lui Rannochia.
Echipele de start:
Inter: Handanovic – Montoya, Ranocchia, Murillo, Juan Jesus – Brozovic, Kondogbia, Hernanes – Kovacic – Palacio, Icardi
Au mai jucat: Gnoukouri, Longo, Andreolli, Guarin, Santon, Taider, D’Ambrosio, Nagatomo, Popa
Real Madrid: Navas – Danilo, Pepe, Sergio Ramos, Marcelo – Casemiro, Kroos – Isco, Bale, Cristiano Ronaldo – Jese
Au mai jucat: Varanem Nacho, Lucas Vazquez, Cheryshev, Daniel Carvajal, Lucas Silva, Arbeloa, Jose Carlos Lazo, James Rodriguez, Marcos Llorente
Următoarea partidă de pregătire pe care Real o va disputa va avea loc pe 30 iulie, în compania lui AC Milan. Patru zile mai târziu, „galacticii” vor da piept cu Spurs-ul lui Chiricheș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER