Decizie uluitoare! Real Madrid vrea să scape în iarnă de Eden Hazard și i-a fixat un preț de 25 de milioane de euro!

Real Madrid vrea să scape de Eden Hazard
Vezi galeria foto - 7 poze

Superstarul Eden Hazard nu mai intră în vederile antrenorului Carlo Ancelotti la Real Madrid, în acest sezon.

Vicecampioana LaLiga încearcă să obțină o sumă de bani în schimbul internaționalului belgian, care a dezamăgit crunt de la sosirea sa în capitala Spaniei, în 2019.

Englezii de la Express anunță că Premier League ar putea fi următoarea destinație a belgianului Eden Hazard, care este dorit de cluburile engleze Everton și West Ham.

Real Madrid încearcă în această iarnă să găsească o echipă dispusă să îl cumpere pe Eden Hazard în schimbul a 25 de milioane de euro

Fosta vedetă a lui Chelsea Londra a făcut senzație la gruparea de pe Stamford Bridge în campionatul Angliei și a ajuns unul dintre cei mai buni fotbaliști ai planetei înainte de transferul său la Real Madrid.

Fotbalistul pentru care vicecampioana Spaniei a achitat în total aproape 180 de milioane de euro cu tot cu bonusuri este acum pus în vânzare pentru doar 25 de milioane de euro, deoarece nu mai face parte din planurile italianului Carlo Ancelotti pentru acest sezon.

Internaționalul belgian mai are contract cu Real Madrid până în vara lui 2024 și șefii clubului blanco încearcă să scape cât mai rapid de salariul său stagional uriaș, de peste 25 de milioane de euro.

Chiar dacă Everton și West Ham sunt interesate de serviciile lui Eden Hazard, suma solicitată de Real Madrid pentru internaționalul belgian ar putea fi considerată una prea mare în contextul financiar actual generat de pandemia globală de coronavirus.

Eden Hazard a cucerit două titluri de campion al Premier League cu Chelsea Londra și a fost votat Fotbalistul Anului în campionatul englez în sezonul 2014-2015.

Publicat: 10 12. 2021, 21:49