Trecerea lui Van der Vaart de la HSV la Real Madrid are șanse foarte mari să se realizeze, după ce campioana Spaniei a făcut o nouă ofertă pentru achiziționarea internaționalului olandez, în valoare de 10 milioane de euro.
Cotidianul spaniol Marca anunță că oferta inițilă, de 6 milioane de euro, a fost refuzată și, după ce tratativele pentru aducerea lui Cristiano Ronaldo au intrat în impas, oficialii madrileni au decis să pluseze pentru fostul coleg al lui Chivu de la Ajax Amsterdam. Cele două echipe se vor întâlni în acest week-end, cu ocazia unui meci amical disputat la Londra, pe terenul lui Arsenal și este foarte probabil să ajungă la un acord.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER