Real, răpusă pe terenul Sevillei, scor 3-2. Barcelona a devenit lider solitar în Primera
- Real Madrid a plecat învinsă de pe terenul Sevillei, scor 2-3, în etapa a 11-a din Primera Division, iar Barcelona a devenit lider solitar în Spania.
Tradiția spune că meciurile dintre Sevilla și Real Madrid se lasă cu spectacol. Tot tradiția, ajutată de statistică, spune că Sevilla este victima preferată a lui Cristiano Ronaldo. Duminică seara, pe Ramon Sanchez Pizjuan, gazdele au lăsat în spate un început slab de sezon, au făcut cel mai bun meci al stagiunii și au învins Realul, pe care-l lasă pe locul doi.
Meciul a început, totuși, bine pentru echipa antrenată de Rafa Benitez. Sergio Ramos a deschis scorul în minutul 22, cu o foarfecă spectaculoasă din marginea careului de 16 metri, după o centrare a lui Isco, dar răspunsul a fost pe măsură și a venit de la Immobile, care a egalat în minutul 36, din pasa lui Konoplyanka. După pauză, același star ucrainean a pasat din nou decisiv, de această dată pentru Banega, iar mijlocașul argentinian a făcut 2-1. Pe final, Llorente, intrat în locul lui Immobile, a marcat, în minutul 74, la 240 de secunde de la întâiul pas pe gazon. În prelunguri, James Rodriguez a înscris cu un șut de la distanță, prea târziu pentru o revenire a madrilenilor.
În urma înfrângerii, prima din acest sezon de la Liga, Real rămîne cu 24 de puncte, trei mai puțin decât liderul Barcelona, care a trecut cu 3-0 pe teren propriu de Villarreal. Sevilla urcă pe locul 10, cu 15 puncte.