Real se declară învinsă în cursa pentru Pogba! Zidane are o nouă țintă. Jucătorul care a impresionat în finala Euro 2016, aproape de transfer
Real Madrid pare să fi renunțat la transferul lui Paul Pogba, însă caută să-și întărească linia mediană tot cu un internațional francez. Starul lui Juventus e la un pas de Manchester United, într-o mutare care foarte probabil va stabili un nou record în materie de transferuri (peste 110 milioane de euro), iar galacticii se văd nevoiți să se reorienteze.
The Telegraph anunță astăzi că Realul negociază cu Newcastle transferul lui Moussa Sissoko, fotbalist cu 44 de selecții în naționala Franței.
În vârstă de 26 de ani, Sissoko e cotat de Newcastle la 40 de milioane de euro, iar mijlocașul vrea neapărat să plece, după ce echipa sa a retrogradar din Premier League în sezonul trecut. Principala problemă a lui Sissoko e reprezentată de lipsa constanței, însă prestația strălucitoare din finala Euro 2016 a atras atenția mai multor cluburi puternice din Europa.
„Transferul ar trebui să se perfecteze în următoarele două săptămâni. Cele două cluburi au stabilit după negocierile preliminare ca Real să facă o ofertă în momentul în care va fi clar că Juventus s-a înțeles cu Manchester United pentru transferul lui Paul Pogba”, notează The Telegraph.