Real și prima lovitură de imagine a verii! Presa din Spania face anunțul: starul își caută deja casă în Madrid

Real Madrid l-a prezentat oficial pe Alvaro Odriozola (22 de ani), pe care l-a transferat de la Real Sociedad, dar acum pregătește o doua lovitură pe piața transferurilor, încercând să-i facă pe fani să uite de plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus. Presa din capitala Spaniei scrie că un star de la Cupa Mondială din Rusia își caută deja casă în Madrid și va semna cu campioana Europei.

Real Madrid i-a transferat până acum pe Vinicius, Odriozola, Lunin, dar n-a reușit nicio lovitură de imagine. Acest lucru s-ar putea schimba în următoarea perioadă. As.com susține că Thibaut Courtois a început să-și caute o casă în Madrid imediat după ce s-a încheiat Cupa Mondială, unde a fost ales cel mai bun portar.

Campioana Europei l-a vrut inițial pe brazilianul Alisson (25 de ani), de la AS Roma, însă prețul cerut de formația din Cetatea Eternă a fost considerat prea mare. Acum s-au reorientat spre Courtois și după prestațiile de la Mondial, unde a fost desemnat cel mai bun goalkeeper de la turneul final.

Courtois este legat de Madrid din perioada în care juca pentru Atletico. Dar, de această dată, indiciile trimit înspre un transfer la Real Madrid. Thibaut Courtois mai are un an de contract cu Chelsea și a tot amânat discuție despre prelungire. Scoți din sărite, englezii și-ar dori să-l vândă pentru a nu risca să-l piardă în vară liber de contract.

Publicat: 18 07. 2018, 23:23
Actualizat: 19 07. 2018, 08:23