Realizatorii TV pot sta liniștiți când Inter câștigă un trofeu!** „Coșmarul” Materazzi și-a reziliat contractul cu nerrazurii

Fundașul Marco Materazzi a ajuns astăzi la un acord cu
conducerea clubului Inter Milano pentru a-și rezilia contractul
scadent în 2012. Deși în vârstă de 37 de ani, cel supranumit
„Nebunul” din cauza gesturilor sale excentrice, a decis că este
momentul să își continue cariera în altă parte, simțind că mai
poate evolua cel puțin un an la nivel înalt. Astfel, el ar putea
juca din sezonul viitor în Anglia sau în Statele Unite ale
Americii.

După ce își va agăța ghetele în cui, Materazzi are promis un post
în conducerea lui Inter Milano, grupare pentru care a evoluat timp
de 10 ani și în tricoul căreia a cucerit cinci titluri, 3 cupe ale
Italiei, două supercupe ale Italiei și o Ligă a Campionilor. De
asemenea, de-a lungul carierei, el s-a încununat și campion al
lumii cu Italia, după o finală cu Franța în urma căreia a rămas
celebru după capul în plex primit de la Zinedine Zidane.

În Italia, vestea a creat ușurare în rândul realizatorilor TV,
fiind cunoscută aplecarea lui Materazzi pentru „glume” la adresa
acestora. Cea mai recentă a avut loc chiar în urmă cu o lună, când
i-a turnat o găleată de apă în cap lui Giampiero Galeazzi, un
cunoscut om de televiziune din Italia.

Publicat: 20 06. 2011, 20:06
Actualizat: 20 06. 2011, 20:17