Realul pregătește 20 de milioane de euro pentru revelația sezonului!** Încă un fost elev al lui Boloni intră în ELITA fotbalului

Sezonul competițional 2012-2013 se apropie de final, iar marile cluburi ale Europei își pregătesc deja campaniile de achiziții din vară.

Real Madrid plănuiește să ia pe toată lumea prin surprindere printr-un transfer surpriză. Clubul din capitala Spaniei a pus ochii pe mijlocașul în vârstă de 20 de ani al Sevillei, Geoffrey Kondogbia (foto, stânga), adus în Spania de la Lens sezonul trecut, pentru 4 milioane. După cele 25 de meciuri disputate în La Liga în tricoul Sevillei, cota francezului a crescut de cinci ori, cotidianul As anunțând că Realul ar putea oferi aproximativ 20 de milioane de euro pentru aducerea revelației Kondogbia, care ar urma să-l înlocuiască pe Xabi Alonso.  

Francezul a fost antrenat în 2011 de Laszlo Boloni la Lens, însă relația dintre cei doi nu a fost una amicală. Astfel, Kondogbia declara în urmă cu un an că a fost „vizibilă îmbunătățirea atmosferei din lot” odată cu schimbarea lui Boloni.

Ricardo Quaresma, Cristiano Ronaldo și Marius Niculae au fost jucătorii promovați de Laszlo Boloni pe vremea când acesta antrena pe Sporting Lisabona

Publicat: 16 04. 2013, 12:51
Actualizat: 16 04. 2013, 12:52