Reconstrucție rapidă!
Oficialii de la FC Barcelona au realizat că un nou ciclu a luat sfârșit în vestiar și pentru a reveni în top trebuie să facă schimbări masive. Operațiunea va fi bazată pe aducerea unor fotbaliști cu foame de rezultate.
Deși Barcelona este calificată în semifinalele Ligii Campionilor, oficialii catalani nu au cum să treacă peste rezultatele sub așteptări din competițiile interne.
Txiki Begiristain, directorul sportiv al Barcelonei, accelÂÂerează planurile de refacere a echipei catalane. Astfel, brazilianul Ronaldinho Gaucho este ca și plecat, la fel și conaționalul său Deco, lista disponibilizărilor mai cuprinzând și numele lui Edmilson, Sylvinho, Ezquerro și Thuram, contractele celor patru expirând pe 30 iunie. În plus, Zambrotta este cu un picior la Milan, Oleguer s-a întâlnit acum două zile cu reprezentanții lui Ajax, iar inadaptatul Thierry Henry ar putea să revină în Premier League, dar nu la Arsenal, ci la rivala Chelsea.
La capitolul achiziții, capul listei este ținut de brazilianul Daniel Alves, de la Sevilla, și de Cesc Fabregas, catalanul din lotul „tunarilor“ londonezi pentru a cărui repatriere Barcelona a înaintat o primă ofertă de 25 de milioane de euro. Un alt obiectiv deosebit de important este „blindarea“ contractului lui Bojan Krkic, care în prezent este cel mai prost plătit din vestiarul de pe „Camp Nou“, 60 de mii de euro pe an. Oficialii blaugrana i-au pus deja pe masă starului de 17 ani un nou contract pe cinci ani, cu un salariu de 1,7 milioane de euro pe sezon plus bonusuri, dar și o clauză de reziliere pe măsură, 60 de milioane de euro!
Luați peste picior de Sevilla
La fel ca și în cazul lui Fabregas, FC Barcelona a înaintat Sevillei o ofertă de 25 de milioane de euro pentru fundașul Daniel Alves. Însă catalanii s-au lovit de refuzul lui Jose Maria del Nido, președintele grupării andaluze spunând că de acești bani le va trimite doar ghetele internaționalului sud-american.