Record de spectatori în sezonul 2008-2009 pe stadioanele din Germania
Sezonul 2008/2009 din Germania a marcat un record de afluență pe stadioane, cu aproape 17,6 milioane de spectatori asistând la partidele din primele două ligii, a anunțat Liga de Fotbal (DFL).
Este al optulea record consecutiv înregistrat pe arenele germane, pe care pentru prima oară, la cele 306 partide jucate în acest sezon, s-a înregistrat o medie mai mare de 40.000 de spectatorii la fiecare joc (42.000).
"Suntem mândri că fotbalul profesionist german este cel care atrage cei mai mulți spectatori din lume. O competiție pasionantă pe stadioane moderne și sigure, cu cele mai ieftine locuri din Europa, acestea sunt cheile succesului", a precizat unul dintre conducătorii DFL, Christian Müller.
Aproximativ 12,8 milioane de persoane au asistat la meciuri din prima ligă germană, plătind o medie de 20,79 de euro pentru un bilet, mai puțin decât în restul Europei. Potrivit DFL, rata de umplere a stadioanelor a ajuns la 90 la sută.
Meciurile din liga secundă au atras 4,8 milioane de spectatori, cu locuri costând, în medie, 13,35 euro.
Â