Recordurile lui Messi, întrerupte după 5 ani! Din 2008 nu s-a mai întâmplat asta

Pedro a fost vedeta Barcelonei în victoria pe care catalanii au obținut-o în fața lui Rayo Vallecano, scor 4-0. Atacantul în vârstă de 26 de a marcat un hat-trick, într-o partidă în care Messi nu s-a regăsit pe lista marcatorilor.

Interesant este Pedro este primul jucător al Barcelonei – altul decât Messi – care reușește un hat-trick în ultimii 5 ani. Ultimul fotbalist al grupării catalane care a marcat trei goluri într-un meci a fost Giovani dos Santos, pe 17 mai 2008.

De altfel, în ciuda scorului, Barcelona n-a făcut o partidă strălucitoare. Rayo Vallecano a încheiat partida cu o posesie de 55%. Tot după 5 ani, Barcelona are o posesie mai mică decât echipa adversă. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost tot în mai 2008, dar într-un meci cu Real Madrid. De atunci, timp de 316 meciuri Barcelona a ținut mai mult mingea față de adversarii pe care i-a avut în față.

Publicat: 21 09. 2013, 23:13
Actualizat: 21 09. 2013, 23:14